Romana - Español

   romana   esp

VISITA

United States 74.7% United States
Spain 17.6% Spain
Romania 2.9% Romania
France 0.8% France
Germany 0.7% Germany
Canada 0.6% Canada
Brazil 0.5% Brazil
Italy 0.4% Italy
United Kingdom 0.4% United Kingdom
Russian Federation 0.3% Russian Federation
China 0.2% China
Total:   94  Countries

045703

Today: 8
Yesterday: 2
This Week: 13
This Month: 142
Last Month: 183

Prohodul Domnului

Episcopia Ortodoxa Romana a Spaniei si Portugaliei
Parohia Ortodoxa Romana Sfantul Nicodim de la Tismana
GETAFE

 

 

Prohodul Domnului

 

Starea întâi

  • În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase, 

Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,  Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

  • Dar cum mori, Viaţă, Şi cum şezi în mormânt ? Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti  Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?
  • Te mărim pe Tine,

Iisuse Doamne, 

Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,  Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.

  • Cel ce-ai pus pământul

Cu măsuri, Hristoase, 

Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,  Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

  • Iisuse al meu, Împărat a toate,

De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu? Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.

  • Stăpânul a toate

Mort se vede acum 

Şi deşertătorul gropilor celor morţi  Se încuie-n groapă nouă ca un om.

  • În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase, 

Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut  Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.

  • Cu cei răi, Hristoase,

Ca un răufăcător 

Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi  Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.

  • Mai frumos cu chipul

Decât oamenii toţi, 

Ca un om se vede mort şi fără de chip,  Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.

  • Iadul cum va răbda

Intrarea Ta, Doamne, 

Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se,  De-a luminii Tale fulgere orbind ?

  • Dulcea mea lumină

Şi mântuitoare, 

Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns?  O, răbdare de nespus şi negrăit!

  • Nici lumea de duhuri

Nu pricepe, Doamne, 

Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti  Taina îngropării Tale, neştiind.

  • O, minuni străine! O, ce lucruri nouă!

Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,  Îngropat de mâinile lui Iosif.

  • În mormânt ai apus,

Dar de-al Tatălui sân 

Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu.  Acest lucru e străin şi nefiresc!

  • Întreaga făptură Recunoaşte-n Tine:

Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer,  Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu!

  • Tu-n mormânt fiind pus

Ziditor Hristoase, 

Temelia iadului s-a cutremurat  Şi-ale  morţilor morminte s-au  deschis.

  • Cela ce în palmă Tot pământul ţine.

Sub pământ acum cu trupul Se află mort,  Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.

  • Din stricare, Doamne,

Viaţa mea o ridici; 

Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorât  Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.

  • Ca lumina-n sfeşnic,

Se ascunde acum 

Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului  Şi din iad goneşte întunericul.

  • Mulţimea de oştiri, Cea duhovnicească,

Împreună cu Iosif şi Nicodim  Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.

  • Murind Tu de voie,

În mormânt ai fost pus; 

Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu,  De amara mea greşeală m-ai scăpat.

  • S-a schimbat făptura

Prin a Tale patimi, 

Căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt,   Ţiitor a toate cunoscându-Te.

  • Luând în pântece

A vieţii Piatră, 

Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat  Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit. 

  • În mormânt nou Te-au pus, Înnoind, Hristoase,

Firea oamenilor, prin învierea Ta, 

După cum se cade unui Dumnezeu.

  • Pe pământ ai venit, Pe Adam să-l mântui.

Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorât;  Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.

  • Pământul de frică

S-a mişcat, Cuvinte,  Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,  Apunând a Ta lumină sub pământ.

  • Ca un om, ai murit

De-a Ta voie, Doamne; 

Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat  Şi din întunericul păcatelor.

  • Vărsând râu de lacrimi Peste Tine, Doamne,

Cea Curată, ca o maică, a glăsuit: 

„Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu?”

  • Ca grăuntul de grâu,

Ce-ncolţeşte-n pământ,  Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut,  Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.

  • Sub pământ Te-ai ascuns

Ca un soare, acum, 

Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit;  Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit!

  • Cum ascunde luna

Faţa sa de soare, 

Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum,  Cel ce prin trupească moarte ai apus.

  • Iisus, Viaţa,

Gustând moartea acum, 

Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit  Şi viaţa tuturor le-a dăruit.

  • Pe întâiul Adam,

Prin păcat omorât, 

La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,  Adam nou în trup Te-ai arătat acum.

  • Cereştile cete,

Mort întins, pentru noi, 

Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat  Şi cu aripile s-au acoperit.

  • Pogorându-Te mort,

De pe lemn, Cuvinte, 

Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt;  Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi !

  • Bucurie, Doamne,

Fiind îngerilor,

Întristare lor acum le-ai pricinuit, 

Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.

  • Suind Tu pe cruce,

Împreună-ai suit 

Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ,  Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.

  • Ca un leu, Tu, Doamne,

Adormind cu trupul, 

Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,  Lepădând şi bătrâneţea trupului.

  • Cela ce din coasta

Lui Adam cel dintâi 

Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-mpuns  Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.

  • Se-njunghia-n taină

Mai-nainte mielul, 

Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti,  Eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti.

  • Cine dar va spune Chipul groaznic şi nou?

Cel ce stăpâneşte toate făpturile  Pătimeşte azi şi moare pentru noi.

  • Cuprinzându-i spaima, Au strigat îngerii:

„Cum Se vede mort Stăpânul vieţii 

Şi de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu?”

  • Din coasta Ta, Doamne,

Cea însuliţată, 

Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,  Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.

  

  • Răstignit pe cruce,

Ai chemat pe oameni,  Iar curată coasta Ta împungându-se,  Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.

  • Cel cu chip cuvios

Te găteşte-ngrozit 

Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie,  De-ngroparea Ta înfricoşându-se.

  • Sub pământ, de voie,

Pogorând ca un mort, 

Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer  Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

  • Deşi Te-ai văzut mort,

Dar eşti viu Dumnezeu  Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer,  Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

  • Deşi Te-ai văzut mort,

Dar eşti viu Dumnezeu 

Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi,  Omorând de tot pe-al meu omorâtor.

  • O, ce bucurie,

Ce dulceaţă multă, 

A fost ceea ce-a umplut pe toţi cei din iad,  Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.

  

  • Îngroparea-Ţi laud,

Patimilor mă-nchin;  Şi puterea Îţi măresc, Milostivule,  Prin care de patimi am fost dezlegat.

  • Asupra Ta, Doamne,

Sabie-au ascuţit 

Şi-a puternicului sabie s-a tocit,  Iar cea din Eden se biruieşte-acum.

  • Văzând mieluşeaua

Pe-al său Miel înjunghiat, Doborâtă de dureri striga şi-ndemna  Ca şi turma să se tânguie cu ea.

  • În mormânt de Te-ngropi, Şi în iad de pogori,

Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat  Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.

  • De-a Ta voie, Doamne,

Pogorând sub pământ,  Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat  Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.

  • Unul din Treime,

Cu trupul, pentru noi,  Defăimată moarte rabdă, binevoind;  Se cutremură şi soare şi pământ.

  • Ca un vinovat, stă

Cel Preadrept la Pilat  Şi la moartea cea nedreaptă e osândit  Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.

  • Plăsmuind pe Adam

Din pământ, cu mâna, 

Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup  Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.

  • Ascultând, Cuvinte,

De al Tău Părinte, 

Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorât,  Înviind tot neamul muritorilor.

  • „Vai, Lumina lumii! Vai, a mea Lumină!

O, lisuse-al meu! O, Fiule preadorit!”  Cu amar, striga Fecioara şi jelea.

  • Vino, necurate,

Ucigaş ucenic, 

Şi pricina răutăţii arată-mi-o: 

Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi?

  • Iubitor de oameni

Te prefaci, nebune, 

Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule,  Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.

  • Cu ce preţ ai vândut

Sfântul Mir cel ceresc ? 

Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat? 

Nebunie-aflaşi, prea blestemat satan!

  • De iubeşti pe săraci,

Şi mâhnit eşti de mir 

Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,  Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi?

  

  • „O, Cuvinte, Doamne,

A mea bucurie, 

Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda?  Mi se rupe inima ca unei maici”.

  • „Cine-mi va da lacrimi

Şi izvor nesecat, 

Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu?”  A strigat Fecioara, Maica Domnului.

  • O, munţi şi vâlcele

Şi mulţimi de oameni,  Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi  Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc!

  • „Când am să Te mai văd,

Veşnică Lumină,  Bucuria şi dulceaţa sufletului?”,  A strigat Fecioara, tânguindu-se.

  • Deşi ca o piatră,

Tare şi tăioasă, 

Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât  Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.

  • Ca dintr-o fântână,

Din îndoitul râu, 

Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm   Şi viaţa veşnică o moştenim.

  • Voind Tu, Cuvinte,

 În mormânt Te-ai văzut; 

 Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus,   Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.

  • Te cântăm, Cuvinte,

Doamne al tuturor, 

Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt 

Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim.

  • Fericimu-Te toţi,

Maica lui Dumnezeu, 

Şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim  A  Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.

  • În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase, 

Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti  Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

 

Starea a doua

  • Cuvine-se, dar,

Săcădem Ia Tine, Ziditorul,  Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins,  Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

  • Cuvine-se, dar,

Să-Ţi dăm slava-a toate Ziditorul,  Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta,  Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.       

  • Soarele-a apus

Iar pământul s-a clătit, Cuvinte,  Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos,  Şi cu trupul în mormânt punându-Te.

  • Somn învietor

În mormânt dormind, Hristoase Doamne,  Din cel greu somn al păcatului ai sculat  Întreg neamul omenesc cel păcătos.

  • „Una-ntre femei

Te-am născut Fiu, fără de durere; 

Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”,  Cea curată, mult jelindu-se, zicea.

  • Sus văzându-Te,

 De Părinte nedespărţit, Doamne,  Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind,  Serafimii s-au înfricoşat acum.

  • Răstignindu-Te,

S-a rupt tâmpla templului prin mijloc  Şi şi-ascund luminătorii lumina lor, 

Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.

  • Cela ce cu-n semn

A făcut la început pământul, 

Azi apune sub pământ, ca un muritor;  Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule!

  • Sub pământ apui

Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,  Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,  Cu puterea Ta atotputernică.

  • Veniţi să cântăm

 Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale, 

 Ca femeile, ce mir au adus atunci, 

 S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !”

  • Cu adevărat,

 Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;

 Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc,   Celui viu, ca unui mort şi îngropat.

  • Cu-ngroparea Ta

Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase, 

Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,  Şi din stricăciune lumea mântuieşti.

  • Râu de viaţă eşti

 Ce din Tatăl curgi, Înţelepciune,   Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti,   Celor din adâncurile iadului.

  • „Ca să înnoiesc

 Firea oamenilor cea zdrobită,  

 Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind;   Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.

  • Sub pământ apui,

Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii, 

Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu,  Alungând din iad tot întunericul.

  • Bob cu două firi:

Dătătorul de viaţă, astăzi,  În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă;  Răsărind El iar, lumea va bucura.

  • S-a temut Adam,

 Dumnezeu umblând în rai, atuncea, 

 Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad;   Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.

  • Maica Ta acum

 Varsă râuri de lacrimi, Hristoase, 

Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt: 

 „Înviază, Fiule, precum ai spus!”

  • Iosif Te-a ascuns,

Cu evlavie, în groapă nouă;  Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta,  Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.

  • Doamne, Maica Ta,

Pironit văzându-Te pe cruce, De amară întristare, sufletul ei S-a pătruns de cuie şi de sabie.

  • Maica Ta, văzând

Adăparea Ta cu fiere, Doamne, 

 Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi,   Faţa ei cu-amare lacrămi a udat.

  • „Rău m-am întristat

Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte, 

Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”,  Zis-a Preacurata, tânguindu-se.

  • „Cum am să-Ţi închid

 Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne,   Şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa?”,   losif a strigat, înfiorându-se.

  • Jalnice cântări

 Iosif şi cu Nicodim cântă 

 Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt   Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.

  • Sub pământ apui

Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii; 

Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut,  De dureri se stinge, nevăzându-Te.

  • Iadul s-a-ngrozit

Dătătorule de viaţă, Doamne, Când prădată şi-a văzut bogăţia lui Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.

  • Soare luminos

După noapte străluceşte, Doamne; 

Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult,  Înviind din groapă ca un Dumnezeu.

  • Ziditorule,

 Primindu-Te în sân pământul   S-a clătit de frica Ta, Preaputernice,   Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.

  • O, Hristoase-al meu !

Iosif şi Nicodim cu miruri,

Într-un chip deosebit, acum Te gătesc

Strigând: „O, pământe-nfricoşează-te !”

  • Doamne, ai apus

 Şi cu Tine-a soarelui lumină; 

 Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,   Făcător al tuturor vestindu-Te.

  • Piatra cea din unghi

O acoperă piatra tăiată 

Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor.  Înfioară-te, de-acum, pământule!

  • „Vezi-ne aici:

 Ucenicul cel iubit şi Maica,   Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”,   A strigat Curata, cu amar plângând.

  • Nici chip ai avut,

Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne;  Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat,  Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.

  • Ai apus în trup,

 Sub pământ, nestinsule Luceafăr;   Şi aceasta neputând vedea soarele,   În amiază-zi el s-a întunecat.

  • Luna, soarele

 Se întunecă-mpreună, Doamne, 

 Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat   Şi în mantii negre s-au înveşmântat.

  • „Chiar de-ai şi murit,

 Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;   Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu,   Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.

  • A dormit Adam

Şi din coasta lui-’şi scoase moarte; 

Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,  Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.

  • Ai dormit puţin

Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,  Şi-nviind ai înviat pe cei adormiţi,  Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.

  • De ai şi murit,

 Dar ai dat vinul de mântuire, 

 Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor;   Patima şi crucea Ta Ţi le slăvesc.

  • Cum au suferit

Cereştile cete îndrăzneala  Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule,  Când Te văd gol, sângerat şi osândit?

  • În batjocură

Tu îmbraci pe Împodobitorul, 

Care cerul a-ntărit şi-a împodobit  Tot pământul, într-un chip preaminunat.

  • Ca un pelican,

Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte; 

Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit,  Răspândind asupra lor izvoare vii.

  • Oarecând Navi,

Opri soarele, zdrobind duşmanii; 

Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta,  Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.

  • Nu Te-ai despărţit

 De-al Părintelui sân, Milostive,   Chiar binevoind a lua chip de muritor;   Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.

  • Tins fiind pe lemn,

Cel ce spânzuri pământul pe ape, 

În pământ, fără suflare, acum cobori;  Care lucru nerăbdându-l, tremură.

  • „Vai, o, Fiul meu!”,

Preacurata jeleşte şi zice 

Că „pe care-L aşteptam ca pe-un Împărat, 

Osândit acum pe cruce îl privesc!”

  • „Astfel mi-a vestit Gavriil, venind din cer la mine:

El mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu 

Este o împărăţie veşnică.”

  • „Vai, s-a împlinit

 A lui Simeon proorocie 

 Că prin inima mea sabie a trecut;   O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi!”

  • Fariseilor !

Ruşinaţi-vă măcar de morţii 

Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,  Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

  • S-a cutremurat

 Şi lumina soarele şi-a stins-o, 

 Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit;   Nevăzuta mea lumină, Bunule!

  • Cu amar plângea

Preacurata Maica Ta, Cuvinte, 

Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt;  Ne-nceput şi negrăite Dumnezeu!

  • Maica Precista Omorârea Ta văzând, Hristoase, Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia: 

 „Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi!”

  • Iadul cel cumplit

 Tremura, când Te-a văzut pe Tine, 

 Veşnic Soare al măririi, Hristoase al meu,   Şi în grab’ a dat din el pe cei legaţi.

  • Ce privelişte

 Mare şi grozav-acum se vede; 

 Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit,   Voind El să dea viaţă tuturor!

  • Coasta Ţi-au împuns,

Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne; 

Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat  Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.

  • Oarecând jelea

Toată casa pe fiul Rahilei; 

Iar acum pe al Fecioarei Fiu Îl jelesc  Maica Lui şi ceata ucenicilor.

  • Palme şi loviri

I s-au dat lui Hristos peste faţă, 

Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui,  Și-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.

  • Toţi cei credincioşi,

Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte, 

Îţi cinstim,  Hristoase-al nostru, cu laude, Răstignirea şi-ngroparea Ta acum.

  • Ceea ce-ai născut,

Preacurată Fecioară, Viaţa,

Potoleşte dezbinarea-n Biserică Şi dă pace, ca o bună, tuturor.

  • Cuvine-se, dar,

Să cădem la Tine, Ziditorul,  Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins  Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

 

 

 

 

Starea a treia

  • Neamurile toate Laudă-ngropării Ţi-aduc, Hristoase-al meu.
  • Arimateanul

Jalnic Te pogoară  Şi în mormânt Te-ngroapă.

  • De mir purtătoare, Mir Ţie, Hristoase, Ţi-aduc cu sârguinţă.
  • Vino-întreagă fire, Psalmi de îngropare

Lui Hristos să-I aducem,

  • Pe Cel viu cu miruri, Ca pe-un mort să-L ungem, Cu mironosiţele.
  • Fericite losif!

Trupul ce dă viaţă,  Al lui Hristos, îngroapă.

  • Cei hrăniţi cu mană,

Oţet şi cu fiere 

Ţi-aduc, Hristoase al meu.

  • Ca rob făr’ de minte, A trădat Iuda

Pe-Adâncu-nţelepciunii.

  • Rob ajunge-acuma Vicleanul de Iuda, Cel ce-a vândut pe Domnul.
  • losif şi Nicodim Pe Domnul îngroapă, Cu toată cuviinţa.
  • Slavă Ţie, Doamne,

Cel ce dai viaţă 

Şi-n iad, puternic, cobori.

  • Maica Preacurata Se jelea, Cuvinte, Pe tine mort văzându-Te.
  • „Primăvara dulce, Fiul meu preadulce.

Frum’seţea unde Ţi-a apus ?”

  • Plângere pornit-a Maica Preacurata, Când ai murit, Cuvinte.
  • Vin cu mir, să-L ungă, De mir purtătoare, Pe Hristos, Mirul ceresc.
  • Cu moartea pe moarte O omori Tu, Doamne, Cu sfânta Ta putere.
  • Piere-amăgitorul, Scapă amăgitul Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.
  • Cade vânzătorul În fundul gheenei, În groapa stricăciunii.
  • Curse de ciulini sunt Căile lui Iuda, Celui nebun şi viclean.
  • „Fiule din Tatăl, Împărat a toate,

Cum ai primit patima?”

  • Maica, mieluşeaua, Mielul ei pe cruce Văzându-L, s-a tânguit.
  • Trupul ce dă viaţă losif împreună Cu Nicodim îngroapă.
  • Mult înlăcrimată A strigat Fecioara,

Rărunchii pătrunzându-şi:

  • „O, a mea lumină, Fiul meu preadulce,

Cum Te-ai ascuns în groapă?”

  • „Nu mai plânge Maică; Pe Adam şi Eva Ca să-i slobod, Eu sufăr”.
  • „Fiul meu, slăvescu-Ţi Înalta-ndurare Prin care rabzi acestea”.
  • Cu oţet şi fiere

Te-au adăpat, Doamne,

Gustarea veche s-o strici.

  • Te-ai suit pe cruce, Cel ce altădată Umbrişi poporul sub nor.
  • De mir purtătoare, Venind la a Ta groapă, Ţi-aduceau, Doamne, miruri.
  • Scoală-Te, ’ndurate, Şi pe noi ne scoate Din a gheenei groapă!
  • „Doamne, înviază”, Zicea, vărsând lacrimi, Maica Ta ce Te-a născut.
  • Înviază-n grabă, Alungând durerea Curatei Tale Maice!
  • Prinse-au fost de frică

Cereştile cete, 

Când Te-au văzut mort, Doamne.

  • Iartă de greşale Pe cei ce, cu frică, Cinstesc ale Tale patimi.
  • O, înfricoşată, Străină vedere;

Pâmântul cum Te-ascunde!

  • Altădat’ un losif Ţi-a slujit în fugă

Şi-acum Te-ngroapă altul.

  • Plânge, Te jeleşte, Preacurata-Ţi Maică, Fiind Tu mort, Cuvinte.
  • Spaimă ia pe îngeri De grozava-Ţi moarte,  O, Făcător a toate!
  • Până-n zori, cu miruri Ţi-au stropit mormântul Cele înţelepţite.
  • Pace în Biserici,

Lumii mântuire, Prin învierea-Ţi dă-ne!

  • O, Treime Sfântă,

Tată, Fiu şi Duh Sfânt, Lumea o mântuieşte.

  • Robilor tăi, Maică, Dă-le ca să vadă ’nvierea Fiului tău !
  • Neamurile toate Laudă-ngropării Ţi-aduc, Hristoase al meu.

 

 


 


email: Esta dirección de correo electrónico está protegida contra spambots. Usted necesita tener Javascript activado para poder verla.
tel: 633 740 067 Pr. Cristian Mihail Deac