Prohodul Domnului
Episcopia Ortodoxa Romana a Spaniei si Portugaliei
Parohia Ortodoxa Romana Sfantul Nicodim de la Tismana
GETAFE
Prohodul Domnului
Starea întâi
- În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti, Plecăciunea Ta cea multă preamărind.
- Dar cum mori, Viaţă, Şi cum şezi în mormânt ? Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?
- Te mărim pe Tine,
Iisuse Doamne,
Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile, Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.
- Cel ce-ai pus pământul
Cu măsuri, Hristoase,
Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule, Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.
- Iisuse al meu, Împărat a toate,
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu? Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.
- Stăpânul a toate
Mort se vede acum
Şi deşertătorul gropilor celor morţi Se încuie-n groapă nouă ca un om.
- În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.
- Cu cei răi, Hristoase,
Ca un răufăcător
Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.
- Mai frumos cu chipul
Decât oamenii toţi,
Ca un om se vede mort şi fără de chip, Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.
- Iadul cum va răbda
Intrarea Ta, Doamne,
Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se, De-a luminii Tale fulgere orbind ?
- Dulcea mea lumină
Şi mântuitoare,
Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns? O, răbdare de nespus şi negrăit!
- Nici lumea de duhuri
Nu pricepe, Doamne,
Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti Taina îngropării Tale, neştiind.
- O, minuni străine! O, ce lucruri nouă!
Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort, Îngropat de mâinile lui Iosif.
- În mormânt ai apus,
Dar de-al Tatălui sân
Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu. Acest lucru e străin şi nefiresc!
- Întreaga făptură Recunoaşte-n Tine:
Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer, Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu!
- Tu-n mormânt fiind pus
Ziditor Hristoase,
Temelia iadului s-a cutremurat Şi-ale morţilor morminte s-au deschis.
- Cela ce în palmă Tot pământul ţine.
Sub pământ acum cu trupul Se află mort, Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.
- Din stricare, Doamne,
Viaţa mea o ridici;
Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorât Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.
- Ca lumina-n sfeşnic,
Se ascunde acum
Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului Şi din iad goneşte întunericul.
- Mulţimea de oştiri, Cea duhovnicească,
Împreună cu Iosif şi Nicodim Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.
- Murind Tu de voie,
În mormânt ai fost pus;
Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu, De amara mea greşeală m-ai scăpat.
- S-a schimbat făptura
Prin a Tale patimi,
Căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt, Ţiitor a toate cunoscându-Te.
- Luând în pântece
A vieţii Piatră,
Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.
- În mormânt nou Te-au pus, Înnoind, Hristoase,
Firea oamenilor, prin învierea Ta,
După cum se cade unui Dumnezeu.
- Pe pământ ai venit, Pe Adam să-l mântui.
Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorât; Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.
- Pământul de frică
S-a mişcat, Cuvinte, Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns, Apunând a Ta lumină sub pământ.
- Ca un om, ai murit
De-a Ta voie, Doamne;
Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat Şi din întunericul păcatelor.
- Vărsând râu de lacrimi Peste Tine, Doamne,
Cea Curată, ca o maică, a glăsuit:
„Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu?”
- Ca grăuntul de grâu,
Ce-ncolţeşte-n pământ, Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut, Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.
- Sub pământ Te-ai ascuns
Ca un soare, acum,
Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit; Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit!
- Cum ascunde luna
Faţa sa de soare,
Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum, Cel ce prin trupească moarte ai apus.
- Iisus, Viaţa,
Gustând moartea acum,
Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit Şi viaţa tuturor le-a dăruit.
- Pe întâiul Adam,
Prin păcat omorât,
La viaţă ridicându-l cu moartea Ta, Adam nou în trup Te-ai arătat acum.
- Cereştile cete,
Mort întins, pentru noi,
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat Şi cu aripile s-au acoperit.
- Pogorându-Te mort,
De pe lemn, Cuvinte,
Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt; Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi !
- Bucurie, Doamne,
Fiind îngerilor,
Întristare lor acum le-ai pricinuit,
Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.
- Suind Tu pe cruce,
Împreună-ai suit
Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ, Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.
- Ca un leu, Tu, Doamne,
Adormind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort, Lepădând şi bătrâneţea trupului.
- Cela ce din coasta
Lui Adam cel dintâi
Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-mpuns Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.
- Se-njunghia-n taină
Mai-nainte mielul,
Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti, Eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti.
- Cine dar va spune Chipul groaznic şi nou?
Cel ce stăpâneşte toate făpturile Pătimeşte azi şi moare pentru noi.
- Cuprinzându-i spaima, Au strigat îngerii:
„Cum Se vede mort Stăpânul vieţii
Şi de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu?”
- Din coasta Ta, Doamne,
Cea însuliţată,
Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta, Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.
- Răstignit pe cruce,
Ai chemat pe oameni, Iar curată coasta Ta împungându-se, Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.
- Cel cu chip cuvios
Te găteşte-ngrozit
Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie, De-ngroparea Ta înfricoşându-se.
- Sub pământ, de voie,
Pogorând ca un mort,
Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.
- Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer, Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.
- Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi, Omorând de tot pe-al meu omorâtor.
- O, ce bucurie,
Ce dulceaţă multă,
A fost ceea ce-a umplut pe toţi cei din iad, Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.
- Îngroparea-Ţi laud,
Patimilor mă-nchin; Şi puterea Îţi măresc, Milostivule, Prin care de patimi am fost dezlegat.
- Asupra Ta, Doamne,
Sabie-au ascuţit
Şi-a puternicului sabie s-a tocit, Iar cea din Eden se biruieşte-acum.
- Văzând mieluşeaua
Pe-al său Miel înjunghiat, Doborâtă de dureri striga şi-ndemna Ca şi turma să se tânguie cu ea.
- În mormânt de Te-ngropi, Şi în iad de pogori,
Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.
- De-a Ta voie, Doamne,
Pogorând sub pământ, Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.
- Unul din Treime,
Cu trupul, pentru noi, Defăimată moarte rabdă, binevoind; Se cutremură şi soare şi pământ.
- Ca un vinovat, stă
Cel Preadrept la Pilat Şi la moartea cea nedreaptă e osândit Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.
- Plăsmuind pe Adam
Din pământ, cu mâna,
Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.
- Ascultând, Cuvinte,
De al Tău Părinte,
Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorât, Înviind tot neamul muritorilor.
- „Vai, Lumina lumii! Vai, a mea Lumină!
O, lisuse-al meu! O, Fiule preadorit!” Cu amar, striga Fecioara şi jelea.
- Vino, necurate,
Ucigaş ucenic,
Şi pricina răutăţii arată-mi-o:
Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi?
- Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune,
Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule, Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.
- Cu ce preţ ai vândut
Sfântul Mir cel ceresc ?
Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat?
Nebunie-aflaşi, prea blestemat satan!
- De iubeşti pe săraci,
Şi mâhnit eşti de mir
Ce se varsă, curăţind suflet păcătos, Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi?
- „O, Cuvinte, Doamne,
A mea bucurie,
Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda? Mi se rupe inima ca unei maici”.
- „Cine-mi va da lacrimi
Şi izvor nesecat,
Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu?” A strigat Fecioara, Maica Domnului.
- O, munţi şi vâlcele
Şi mulţimi de oameni, Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc!
- „Când am să Te mai văd,
Veşnică Lumină, Bucuria şi dulceaţa sufletului?”, A strigat Fecioara, tânguindu-se.
- Deşi ca o piatră,
Tare şi tăioasă,
Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.
- Ca dintr-o fântână,
Din îndoitul râu,
Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm Şi viaţa veşnică o moştenim.
- Voind Tu, Cuvinte,
În mormânt Te-ai văzut;
Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus, Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.
- Te cântăm, Cuvinte,
Doamne al tuturor,
Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt
Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim.
- Fericimu-Te toţi,
Maica lui Dumnezeu,
Şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.
- În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti Plecăciunea Ta cea multă preamărind.
Starea a doua
- Cuvine-se, dar,
Săcădem Ia Tine, Ziditorul, Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins, Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
- Cuvine-se, dar,
Să-Ţi dăm slava-a toate Ziditorul, Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta, Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.
- Soarele-a apus
Iar pământul s-a clătit, Cuvinte, Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos, Şi cu trupul în mormânt punându-Te.
- Somn învietor
În mormânt dormind, Hristoase Doamne, Din cel greu somn al păcatului ai sculat Întreg neamul omenesc cel păcătos.
- „Una-ntre femei
Te-am născut Fiu, fără de durere;
Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”, Cea curată, mult jelindu-se, zicea.
- Sus văzându-Te,
De Părinte nedespărţit, Doamne, Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind, Serafimii s-au înfricoşat acum.
- Răstignindu-Te,
S-a rupt tâmpla templului prin mijloc Şi şi-ascund luminătorii lumina lor,
Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.
- Cela ce cu-n semn
A făcut la început pământul,
Azi apune sub pământ, ca un muritor; Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule!
- Sub pământ apui
Cela ce-ai făcut pe om cu mâna, Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor, Cu puterea Ta atotputernică.
- Veniţi să cântăm
Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale,
Ca femeile, ce mir au adus atunci,
S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !”
- Cu adevărat,
Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;
Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc, Celui viu, ca unui mort şi îngropat.
- Cu-ngroparea Ta
Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât, Şi din stricăciune lumea mântuieşti.
- Râu de viaţă eşti
Ce din Tatăl curgi, Înţelepciune, Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti, Celor din adâncurile iadului.
- „Ca să înnoiesc
Firea oamenilor cea zdrobită,
Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind; Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.
- Sub pământ apui,
Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,
Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu, Alungând din iad tot întunericul.
- Bob cu două firi:
Dătătorul de viaţă, astăzi, În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă; Răsărind El iar, lumea va bucura.
- S-a temut Adam,
Dumnezeu umblând în rai, atuncea,
Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad; Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.
- Maica Ta acum
Varsă râuri de lacrimi, Hristoase,
Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt:
„Înviază, Fiule, precum ai spus!”
- Iosif Te-a ascuns,
Cu evlavie, în groapă nouă; Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta, Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.
- Doamne, Maica Ta,
Pironit văzându-Te pe cruce, De amară întristare, sufletul ei S-a pătruns de cuie şi de sabie.
- Maica Ta, văzând
Adăparea Ta cu fiere, Doamne,
Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi, Faţa ei cu-amare lacrămi a udat.
- „Rău m-am întristat
Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,
Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”, Zis-a Preacurata, tânguindu-se.
- „Cum am să-Ţi închid
Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne, Şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa?”, losif a strigat, înfiorându-se.
- Jalnice cântări
Iosif şi cu Nicodim cântă
Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.
- Sub pământ apui
Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;
Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut, De dureri se stinge, nevăzându-Te.
- Iadul s-a-ngrozit
Dătătorule de viaţă, Doamne, Când prădată şi-a văzut bogăţia lui Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.
- Soare luminos
După noapte străluceşte, Doamne;
Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult, Înviind din groapă ca un Dumnezeu.
- Ziditorule,
Primindu-Te în sân pământul S-a clătit de frica Ta, Preaputernice, Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.
- O, Hristoase-al meu !
Iosif şi Nicodim cu miruri,
Într-un chip deosebit, acum Te gătesc
Strigând: „O, pământe-nfricoşează-te !”
- Doamne, ai apus
Şi cu Tine-a soarelui lumină;
Iar făptura de cutremur cuprins-a fost, Făcător al tuturor vestindu-Te.
- Piatra cea din unghi
O acoperă piatra tăiată
Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor. Înfioară-te, de-acum, pământule!
- „Vezi-ne aici:
Ucenicul cel iubit şi Maica, Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”, A strigat Curata, cu amar plângând.
- Nici chip ai avut,
Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne; Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat, Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.
- Ai apus în trup,
Sub pământ, nestinsule Luceafăr; Şi aceasta neputând vedea soarele, În amiază-zi el s-a întunecat.
- Luna, soarele
Se întunecă-mpreună, Doamne,
Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat Şi în mantii negre s-au înveşmântat.
- „Chiar de-ai şi murit,
Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie; Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu, Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.
- A dormit Adam
Şi din coasta lui-’şi scoase moarte;
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu, Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.
- Ai dormit puţin
Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase, Şi-nviind ai înviat pe cei adormiţi, Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.
- De ai şi murit,
Dar ai dat vinul de mântuire,
Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor; Patima şi crucea Ta Ţi le slăvesc.
- Cum au suferit
Cereştile cete îndrăzneala Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule, Când Te văd gol, sângerat şi osândit?
- În batjocură
Tu îmbraci pe Împodobitorul,
Care cerul a-ntărit şi-a împodobit Tot pământul, într-un chip preaminunat.
- Ca un pelican,
Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;
Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit, Răspândind asupra lor izvoare vii.
- Oarecând Navi,
Opri soarele, zdrobind duşmanii;
Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta, Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.
- Nu Te-ai despărţit
De-al Părintelui sân, Milostive, Chiar binevoind a lua chip de muritor; Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.
- Tins fiind pe lemn,
Cel ce spânzuri pământul pe ape,
În pământ, fără suflare, acum cobori; Care lucru nerăbdându-l, tremură.
- „Vai, o, Fiul meu!”,
Preacurata jeleşte şi zice
Că „pe care-L aşteptam ca pe-un Împărat,
Osândit acum pe cruce îl privesc!”
- „Astfel mi-a vestit Gavriil, venind din cer la mine:
El mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu
Este o împărăţie veşnică.”
- „Vai, s-a împlinit
A lui Simeon proorocie
Că prin inima mea sabie a trecut; O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi!”
- Fariseilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor, Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.
- S-a cutremurat
Şi lumina soarele şi-a stins-o,
Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit; Nevăzuta mea lumină, Bunule!
- Cu amar plângea
Preacurata Maica Ta, Cuvinte,
Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt; Ne-nceput şi negrăite Dumnezeu!
- Maica Precista Omorârea Ta văzând, Hristoase, Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia:
„Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi!”
- Iadul cel cumplit
Tremura, când Te-a văzut pe Tine,
Veşnic Soare al măririi, Hristoase al meu, Şi în grab’ a dat din el pe cei legaţi.
- Ce privelişte
Mare şi grozav-acum se vede;
Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit, Voind El să dea viaţă tuturor!
- Coasta Ţi-au împuns,
Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne;
Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.
- Oarecând jelea
Toată casa pe fiul Rahilei;
Iar acum pe al Fecioarei Fiu Îl jelesc Maica Lui şi ceata ucenicilor.
- Palme şi loviri
I s-au dat lui Hristos peste faţă,
Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui, Și-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.
- Toţi cei credincioşi,
Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,
Îţi cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude, Răstignirea şi-ngroparea Ta acum.
- Ceea ce-ai născut,
Preacurată Fecioară, Viaţa,
Potoleşte dezbinarea-n Biserică Şi dă pace, ca o bună, tuturor.
- Cuvine-se, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul, Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
Starea a treia
- Neamurile toate Laudă-ngropării Ţi-aduc, Hristoase-al meu.
- Arimateanul
Jalnic Te pogoară Şi în mormânt Te-ngroapă.
- De mir purtătoare, Mir Ţie, Hristoase, Ţi-aduc cu sârguinţă.
- Vino-întreagă fire, Psalmi de îngropare
Lui Hristos să-I aducem,
- Pe Cel viu cu miruri, Ca pe-un mort să-L ungem, Cu mironosiţele.
- Fericite losif!
Trupul ce dă viaţă, Al lui Hristos, îngroapă.
- Cei hrăniţi cu mană,
Oţet şi cu fiere
Ţi-aduc, Hristoase al meu.
- Ca rob făr’ de minte, A trădat Iuda
Pe-Adâncu-nţelepciunii.
- Rob ajunge-acuma Vicleanul de Iuda, Cel ce-a vândut pe Domnul.
- losif şi Nicodim Pe Domnul îngroapă, Cu toată cuviinţa.
- Slavă Ţie, Doamne,
Cel ce dai viaţă
Şi-n iad, puternic, cobori.
- Maica Preacurata Se jelea, Cuvinte, Pe tine mort văzându-Te.
- „Primăvara dulce, Fiul meu preadulce.
Frum’seţea unde Ţi-a apus ?”
- Plângere pornit-a Maica Preacurata, Când ai murit, Cuvinte.
- Vin cu mir, să-L ungă, De mir purtătoare, Pe Hristos, Mirul ceresc.
- Cu moartea pe moarte O omori Tu, Doamne, Cu sfânta Ta putere.
- Piere-amăgitorul, Scapă amăgitul Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.
- Cade vânzătorul În fundul gheenei, În groapa stricăciunii.
- Curse de ciulini sunt Căile lui Iuda, Celui nebun şi viclean.
- „Fiule din Tatăl, Împărat a toate,
Cum ai primit patima?”
- Maica, mieluşeaua, Mielul ei pe cruce Văzându-L, s-a tânguit.
- Trupul ce dă viaţă losif împreună Cu Nicodim îngroapă.
- Mult înlăcrimată A strigat Fecioara,
Rărunchii pătrunzându-şi:
- „O, a mea lumină, Fiul meu preadulce,
Cum Te-ai ascuns în groapă?”
- „Nu mai plânge Maică; Pe Adam şi Eva Ca să-i slobod, Eu sufăr”.
- „Fiul meu, slăvescu-Ţi Înalta-ndurare Prin care rabzi acestea”.
- Cu oţet şi fiere
Te-au adăpat, Doamne,
Gustarea veche s-o strici.
- Te-ai suit pe cruce, Cel ce altădată Umbrişi poporul sub nor.
- De mir purtătoare, Venind la a Ta groapă, Ţi-aduceau, Doamne, miruri.
- Scoală-Te, ’ndurate, Şi pe noi ne scoate Din a gheenei groapă!
- „Doamne, înviază”, Zicea, vărsând lacrimi, Maica Ta ce Te-a născut.
- Înviază-n grabă, Alungând durerea Curatei Tale Maice!
- Prinse-au fost de frică
Cereştile cete,
Când Te-au văzut mort, Doamne.
- Iartă de greşale Pe cei ce, cu frică, Cinstesc ale Tale patimi.
- O, înfricoşată, Străină vedere;
Pâmântul cum Te-ascunde!
- Altădat’ un losif Ţi-a slujit în fugă
Şi-acum Te-ngroapă altul.
- Plânge, Te jeleşte, Preacurata-Ţi Maică, Fiind Tu mort, Cuvinte.
- Spaimă ia pe îngeri De grozava-Ţi moarte, O, Făcător a toate!
- Până-n zori, cu miruri Ţi-au stropit mormântul Cele înţelepţite.
- Pace în Biserici,
Lumii mântuire, Prin învierea-Ţi dă-ne!
- O, Treime Sfântă,
Tată, Fiu şi Duh Sfânt, Lumea o mântuieşte.
- Robilor tăi, Maică, Dă-le ca să vadă ’nvierea Fiului tău !
- Neamurile toate Laudă-ngropării Ţi-aduc, Hristoase al meu.
email: Esta dirección de correo electrónico está protegida contra spambots. Usted necesita tener Javascript activado para poder verla.
tel: 633 740 067 Pr. Cristian Mihail Deac